Cinema-Edu împreună cu echipa de film a liceului Lazăr (LCA-LIGHTS! CAMERA! ACTION – Lazăr Cinema Army) invită liceenii să călătorească în lumea filmelor ALTFEL. Cinema-Edu este cel mai extins proiect de educaţie cinematografică şi socială din ţară, care a ajuns la ediţia a IV-a. An de an, sunt prezentate cele mai reuşite filme europene, însoţite de discuţii inedite alături de invitaţi speciali din domeniul cinematografiei şi nu numai. Iată, că acum se vor viziona cele mai bune scurtmetraje realizate de liceeni pentru liceeni.

cinema-edu macondo ncrr

Ne vedem la…
Acum că mediile sunt încheiate şi grijile s-au evaporat, tinerii liceeni sunt aşteptaţi pe 12 iunie, de la ora 18.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român la o porţie de râs şi de suspans.

…Şi vom vedea

Spectatorii vor avea ocazia să vadă o selecţie de scurtmetraje produse în întregime şi regizate de liceenii cinefili ai Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”. De la filme thriller-psihologice sau drame (The World from Above, Another Side of Heaven) până la serialul de comedie – Friendzone, care s-a dovedit un mare success. Pe lângă acestea vor fi prezentate peliculele câştigătoare ale concursului Lazărul prin ochii mei şi un documentar despre frumos, dragoste şi fericire. La final vor exista dezbateri despre serial cu regizorul şi actorii, într-o atmosferă anternantă şi degajată.

Despre producţiile cinematografice care vor rula

Friendzone are ca protagonişti patru adolescenţi total diferiţi, care vă prezintă manualul contemporan al vieţii de liceean. În cadrul acestui eveniment, o să vizionaţi primele două episoade şi premiera celui de-al treilea episod.

The World from Above parcurge povestea unui băiat care îşi descoperă pasiunea prin viziunile cu unchiul său decedat.

Another Side of Heaven este ecranizarea vieţii unui elev bolnav psihic care locuieşte în secret în liceul său, un documentar despre frumos, dragoste şi fericire.

cinema-edu macondo ncrr

Cireaşa de pe tort
După eveniment, spectatorii sunt aşteptaţi la un after party împreună cu echipa scurtmetrajelor. Intrarea este liberă şi distracţia este garantată. Detaliile despre locaţie le veţi afla la faţa locului.

Cinema-Edu şi Lazăr Cinema Army vă aşteaptă cu mult entuziasm la eveniment!

* Nu uitaţi şi de restul proiecţiilor Cinema-Edu la Biblioteca Natională în zilele de miercuri, 4 iunie de la ora 10:00, 11 iunie de la ora 14:00 şi 18 iunie, de la ora 10:00.

Parteneri: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Muzeul National al Taranului Roman, Manifestare realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Institutul Cervantes, Cercul Militar National, Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso”, Biblioteca Nationala a Romaniei, Institutul Francez al Romaniei, Casa Studentilor Timisoara Love Plus, ECDL, European Examinations Centre (EEC), Mercenar Network.

Parteneri media: Kiss Fm, Ring, ROL.ro, Academia Catavencu, Decat o Revista, Ziarul Metropolis, Film Reporter, BRAVO, BRAVO GIRL, Urban.ro, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, CinemaRx, All About Romanian Cinema, Societatesicultura.ro, didactic.ro, SuntParinte.ro, AmDoar18Ani.ro, MemoPlus.