Factorii psiho-emotionali si inima

Factorii psiho-emotionali au un rol foarte important in declansarea bolilor de inima. In acest sens se poate preciza ca bataile inimii constituie un proces in mare masura autonom, care se sustrage interventiei voluntare daca nu exista un anumit antrenament in acest sens (de exemplu biofeedback). Acest ritm sinusoidal este expresia unor norme stricte din corp.

Ritmul inimii se aseamana ritmului respirator, numai ca acesta din urma poate fi considerabil modificat prin intentie voluntara. Bataile inimii formeaza un ritm armonios, strict ordonat. In cazul asa-numitelor tulburari de ritm cardiac, (de exemplu in cazul extrasistolelor) cand inima se poticneste sau se grabeste, se intrezareste o bresa intervenita in ordinea interioara, respectiv o deviere de la echilibrul normal. Multe dintre expresiile verbale legate de inima sunt in legatura cu situatiile emotionale.

O emotie este ceea ce persoana manifesta in afara, este o miscare din interiorul
omului spre afara (in limba latina, „emovere” inseamna „miscare
dinlauntru in afara”).
Ceea ce scoate inima din tactul sau obisnuit si plin de masura este intotdeauna o emotie,
fie ca este vorba de spaima, care o face sa bata nebuneste sau o aduce
la oprire, fie ca este vorba de bucurie sau iubire, care accelereaza
intr-atat bataile inimii incat pot fi auzite iar inima se simte pana la
gat.
In cazul tulburarilor ritmului inimii, se intampla acelasi lucru. Numai ca emotia
corespunzatoare nu se vede. Si tocmai in asta consta problema:
tulburarile de ritm cardiac afecteaza acele persoane care nu se lasa
smulse de „vreo emotie
oarecare” din uniformitatea pe care le-o impun normele. Si atunci inima
se deregleaza pentru ca persoana nu-si permite sa se lase dereglata
vreodata de emotiile
sale. Ea asculta de ratiunea sa si de norme si nu este pregatita sa se
lase smulsa de sentimente si emotii din mersul sau obisnuit. Nu vrea
sa-si tulbure uniformitatea armonioasa a vietii prin interventii
emotionale. Dar, in astfel de cazuri, emotiile
se somatizeaza, iar inima incepe sa trimita semnale. Bataile inimii
deraiaza, constrangand astfel, literalmente, persoana sa o asculte.
In
mod normal, noi nu ne percepem bataile inimii – le auzim si le simtim
abia cand ne aflam sub impresia vreunei emotii sau in cazuri de boala.
Acestea ne ajung in constienta abia cand ceva ne impresioneaza sau cand
ceva se schimba. Aici avem cheia principala a intelegerii tuturor
simptomelor legate de inima, acestea conving persoana sa o asculte din
nou.
Cei cu acest tip de probleme sunt persoane care vor sa asculte
numai de capetele lor, si in a caror viata inima intervine prea putin.
Acest proces devine deosebit de limpede in cazul bolnavilor de nevroza cardiaca.
Prin nevroza
cardiaca se intelege o teama neintemeiata din punct de vedere somatic
in privinta propriilor procese cardiace si care duc la o observare
exagerata, maladiva, a inimii. Teama fata de o bataie a inimii –
respectiv de infarct – in cazul nevroticilor cardiaci este atat de mare,
incat ei sunt dispusi sa-si schimbe intreaga viata.
Daca vom privi acest raport in mod simbolic, vedem inca o data cu ce intelepciune si cu cata ironie lucreaza boala: bolnavul de nevroza
cardiaca este constrans sa-si observe necontenit inima si sa-si
ordoneze intreaga viata in functie de nevoile acesteia. Lui ii este
atata teama, foarte justificata in realitate, ca intr-o zi inima sa va
inceta sa bata. Nevroza cardiaca il constrange sa aduca din nou inima in centrul constientei sale.
Ceea ce la bolnavul de nevroza
cardiaca se mai desfasoara inca la nivel de Psyche, a coborat in cazul
anginei pectorale (angina pectoris) deja in corporalitate. Vasele
sanguine s-au intarit si s-au ingustat (insuficienta coronariana),
astfel incat inima nu mai primeste suficiente substante nutritive.
Angina inseamna, textual, ingustime, iar „angina pectoris” inseamna
ingustare a inimii.
O simbolistica originara o prezinta in acest caz
terapia medicinii traditionale: bolnavului de inima i se administreaza
in cazurile de nevoie capsule cu nitroglicerina (de exemplu
Nitrolingual) – asadar o substanta explozibila. In felul acesta se
dinamiteaza ingustimea, pentru a crea din nou loc inimii in viata
bolnavului.
Si daca teama de sentimente a devenit atat de mare incat
persoana nu se mai increde decat in normele absolute, ea lasa sa i se
implanteze un stimulator cardiac. In felul acesta, ritmul viu este
inlocuit cu un furnizor mecanic de tact (tactul mecanic se raporteaza la
ritm asa cum se raporteaza ceea ce este mort la ceea ce este viu!).
Ceea ce era realizat anterior de catre sentiment este preluat acum de
catre o masinarie. Persoana pierde flexibilitatea si capacitatea de
adaptare a ritmului cardiac, dar nu mai este amenintata de exploziile
unei inimi vii.
Cel care are o inima „stramta” a devenit jertfa a
fortelor eului sau si a dorintelor sale de putere. Se stie ca hipertonia
constituie o premisa favorabila pentru infarctul miocardic. Bolnavul de
hipertonie este un om care prezinta o agresivitate
pe care si-o retine insa prin stapanirea de sine. Aceasta acumulare de
energie agresiva se descarca in infarctul miocardic: acesta ii rupe
inima.
Criza cardiaca este suma tuturor batailor nedaruite ale
inimii. Prin infarctul miocardic, omul poate simti in mod impresionant
ceea ce spune stravechea intelepciune, si anume, supraevaluarea fortelor
eului si predominanta vointei ne deconecteaza de la fluxul viului.
Exista o senzatie generalizata de «neimplinire a viselor», dublata de o
convingere puternica a faptului ca oamenii sunt neputinciosi in fata
acestei situatii.
Aceasta senzatie de limitare este reflectata in
patologia bolii, in care vasele de sange care hranesc inima sunt
ingustate (blocate) prin crearea unei placi inflexibile; ele nu mai
permit astfel decat trecerea unei cantitati mici de sange, acest
purtator al fortei vietii si al bucuriei, care sa hraneasca inima. Acest
sistem inradacinat de convingeri
care include senzatia de limitare, neajutorare si control se poate
mosteni de la o generatie la alta a aceleasi familii, toti membrii
acesteia suferind de atacuri de cord la aceeasi varsta.
Transcederea
convingerilor depasite necesita mult curaj, mai ales daca presupune
impotrivirea in fata sistemului de valori al familiei sau al societatii.
In declansarea bolilor de inima, un rol major il are «singuratatea». Orice om are nevoia de «a se conecta», de « a fi intim» si de «a comunica» cu cei din jur.
Tipul A de personalitate,
asociat de regula cu bolile de inima, pretuieste de multe ori succesul
mai mult decat prietenia, ajungand in varful ierarhiei, dar fara familie
si prieteni, sau incapabili sa comunice cu acestia mai departe de
micile probleme de zi cu zi.
Alteori, munca devine o cale acceptabila
de a scapa de dificultatile de acasa, unde comunicarea se reduce in
mare parte la o critica continua, lucru care blocheaza treptat inima,
care nu mai asteapta nici o intimitate de la o relatie.
In ultimul
timp s-a constatat o incidenta crescuta a tulburarilor inimii in randul
femeilor, datorita tendintei de a-si pierde simtul lor natural de
conexiune prin vorbire, fiind mult prea ocupate cu grijile lor de zi cu
zi, indepartandu-se astfel de sentimentele lor.
In cazul
pericarditei, invelisul inimii se inflameaza generand dureri severe,
confundate de multe ori cu angina. Factorul care sta la baza afectiunii
poate fi de natura virala, dar implica de regula un mare nivel de stres,
cu incalcarea tuturor «barierelor» care protejeaza inima, ceea ce
conduce la vulnerabilitatea si dezolarea persoanei.
Anxietatea
datorata bolilor de inima este legata de teama de anihilare, de
absorbirea totala de experienta si de pierderea simtului de identitate.
In majoritatea culturilor, arhetipul acestei energii distructive sau
devoratoare este reprezentat de figurile feminine, Kali sau Lilith, a
caror putere se manifesta indeosebi in timpul momentelor de intimitate.
Aceste zeite, aceste Mame ancestrale elimina toate obstacolele din viata
noastra care se opun experimentarii nasterii noastre spirituale.
Deschiderea si acceptarea constienta a acestor forte universale este
esentiala pentru atingerea iluminarii. Aceste obstacole care blocheaza
inima si pe care aceste Zeite incearca sa le elimine sunt : durerile de
orice fel, rusinea, dezamagirile, tristetea, senzatia de pierdere,
lacrimile si chiar sentimentele profunde de conexiune care ne coplesesc.
Pentru ca inima sa se poata elibera si sa experimenteze cu adevarat
puterea fascinanta si extraordinara a iubirii este necesar ca aceste
sentimente sa iasa la suprafata, sa le acceptam prezenta fara a le
judeca iar apoi sa le resorbim in fiinta noastra prin iertare si
compasiune.
In cazul dereglarilor si bolilor inimii, orice persoana ar fi bine sa-si puna urmatoarele intrebari:
1. Se afla oare la mine, intr-un echilibru armonios, capul si inima, ratiunea si sentimentul?
2. Acord eu suficient spatiu sentimentelor mele si indraznesc sa le exteriorizez?
3. Traiesc si iubesc din toata inima, sau mai degraba doar cu jumatate de inima?
4. Imi conduc viata intr-un ritm viu, sau ii impun un tact prea rigid?
5. Mai exista in viata mea substante incendiare si explozibili?
6. Imi ascult eu inima?