Home alone

Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinți plecați la muncă în străinătate pentru o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra personalității. Durata absenței poate fi asociată cu o serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi specifice ale copilului. În mediul școlar principalele probleme identificate se referă la modul de relaționare cu colegii și la modul de îndeplinire a sarcinilor școlare.

Câteva caracteristici socio-demografice

Locuirea temporară în străinătate privită
ca migrație a forței de muncă este un fenomen care a apărut în România
imediat după 1990. Plecarea unuia sau a ambilor părinţi dintr-o familie
reprezintă de cele mai multe ori o alternativă la problemele economice
ale familiei.

Opţiunea pentru a lucra în străinătate a
avut o considerabilă variaţie pe categorii de populaţie. Astfel, la
nivel naţional au plecat la lucru mai mult tinerii decât adulţii sau
vârstnicii,  bărbaţii au avut o pondere mai mare decât femeile în
emigrarea pentru muncă, pentru grupa bărbaţilor de 18-59 de ani
plecările cele mai intense au fost din  mediul rural. Pentru femei,
modelul rezidenţial de migraţie este mai diferenţiat: emigrarea
temporară în străinătate este mai puternică la tinerele de 18-29 ani din
mediul rural decât în cazul tinerelor din aceeaşi grupă de vârstă din
mediul urban; în schimb, emigrarea temporară este mai puternică la
femeile de 30-59 ani din urban comparativ cu cele din rural. În
concluzie, la lucru în străinătate pleacă mai mult:

• bărbaţii, comparativ cu femeile;

• tinerii, comparativ cu adulţii și vârstnicii;

• tinerele din rural faţă de cele din urban;

• femeile mature din urban faţă de cele din rural. (Sandu, 2006)

În prezent, nu
se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării
unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp.
Autorităţi ale administraţiei publice locale şi centrale depun eforturi
în vederea determinării numărului acestor copii şi, cu toate acestea,
dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută.

Direcţia Protecţia Copilului din cadrul
Ministerului Munci, Familiei, Protecţiei Sociale şi  Persoanelor
Vârstnice prezintă, trimestrial, o situaţie statistică elaborată pe baza
datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială
(SPAS) de la nivelul fiecărei unităţi administrativ/teritoriale şi a
direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul fiecărui judeţ/sector (DGASPC). Această situaţie statistică nu reflectă
numărul total la copiilor cu părinţi plecaţi, ci doar al acelora ale
căror situaţii sunt cunoscuteşi înregistrate de SPAS/DGASPC. Potrivit
datelor transmise de Direcţia pentru Protecţia Copilului, în ţara
noastră sunt aproape 60.000 de familii în care cel puţin unul dintre
părinţi este plecat la muncă în străinătate, iar peste 84.000 de copii
sunt lăsaţi la rude sau ajung în grija statului. Aproape 24.000 de copii
au ambii părinţi plecaţi în străinătate, iar 50.000 de copii au un
părinte plecat afară. Alţi 11.000 de copii provin din familii
monoparentale, în care părintele este plecat la muncă în străinătate.
Din totalul minorilor rămaşi acasă, peste 3.500 se află în sistemul de
protecţie socială. Aceştia au fost repartizaţi la asistenţi maternali,
centre de plasamanet sau la rude mai îndepărtate. (salvaticopiii.ro,
2012)

Manifestările psiho-comportamentale ale copiilor rămași singuri acasă

Manifestările psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă ca urmare
a plecării părinților/părintelui la muncă în străinătate, diferă de la
copil la copil în funcție de:

• vârsta lor la prima plecare a părinților/părintelui;
• nivelul de dezvoltare psiho-socială, capacitatea lor de înțelegere și conștientizare a realității;
• caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistență la stres și capacitatea de adaptare;
• nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durată
  plecării părinților/părintelui și tipul de relaționare a
  părinților/părintelui cu copilul în această perioadă;
• sprijinul pe care îl primesc de la persoanele în grija cărora au rămas.

Copiii cu părinți plecați în străinătate pot dezvolta următoarele manifestări psiho-comportamentale: (Luca, coord., 2007)

Deteriorarea conduitei școlare –
scăderea performanțelor școlare, absenteism, risc de abandon școlar,
conflicte cu profesorii și colegii, pe fondul lipsei autorității și ca o
consecință a lipsei de aspirații pe termen lung.

Sentimente de abandon, de nesiguranță, tristețe, anxietate, stări depresive
– toate ca urmare a dorului de părinți, a nevoii de afecțiune
părintească, de apreciere din partea părinților și pe fondul dezvoltării
unor distorsiuni cognitive.

Atiudine de indiferență, încăpățânare care poate merge uneori până la comportament agresiv
– ca rezultat al frustrării și al nevoii de atenție. În momentele
dificile cu care se confruntă copilul interpretează absența părinților
ca o manifestare a indiferenței acestora față de el și nevoile lui.

Tulburări de atenție – scăderea
capacității de concentrare pentru realizarea sarcinilor și ”evadarea din
realitate”. Obiectul principal al gâdurilor copiilor sunt părinții
plecați, situația lor, momentele când vor comunica cu el, când vor primi
pachete, etc.

Absența aspirațiilor pe termen lung –  nu se pot proiecta în viitor; sau prezența unor aspirații nerealiste – determinate
de distorsiuni cognitive de genul: ”Ca să ai bani nu trebuie să
înveți.”, ”Când voi fi mai mare o să plec și eu să muncesc în
străinătate și pentru asta nu trebuie să ai carte.”. Apariția sau
dezvoltarea acestei atitudini negative față de educație este favorizată
în special de modelele oferite de acei părinți care deși absolvenți de
studii superioare, în străinătate efectuează munci necalificate. Copiii
și tinerii află așadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat
poți câștiga considerabil mai mult decât dacă muncești în țară și în
domeniul în care ai calificare.

Tulburări ale stimei de sine – supraaprecierea
față de alți copii care nu au la fel de mulți bani sau aceeași
vestimentație sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere
în relație cu egalii lor ai căror părinți sunt prezenți la evenimentele
importante din viața lor (serbări școlare, ședințe cu părinții,
aniversări, sărbători).

Toleranță la frustrare – de nivel
prea scăzut sau dimpotrivă de nivel prea ridicat în directă relație cu
capacitatea de adaptare a copilului, cu mecanismele de apărare ale
acestuia.

Lipsa de motivație, stări de apatie – indiferență față de ceea ce se întâmplă în jur, oboseală
– lipsa de energie, de voință pentru a depune eforturi cognitive la
școală, de a se implica în activități variate specifice vârstei, fie pe
fondul tristeții și al stărilor depresive, fie determinate de
supraîncărcarea cu sarcini specifice adulților.

Dificultăți de adaptare – după
plecarea părinților copiii traversează o perioadă de adaptare la noua
situație, la schimbările apărute în viața lor. În lipsa unei pregătiri
adecvate a copiilor din partea părinților sau a unei consilieri
psihologice, copiii pot dezvolta în această perioadă de adaptare reacție
acută la stres sau reacție de adaptare.

Comportamente delincvente –
aderarea acestora la grupuri delincvente, comportament agresiv, abuz de
substanțe, implicare în comiterea de infracțiuni, frecventarea de
localuri, săli de jocuri, reprezintă modalitatea de a suplini nevoile de
apreciere, de atenție și afecțiune nesatisfăcute.

Conduite sinucigașe – factori
determinanți ai suicidului la adolescenți sunt: frica sau sentimentul de
abandon, frica de pedeapsă, frica de eșec școlar, imposibilitatea de
adaptare la un rimt nou și dificil de viață, tulburări de atașament
datorate separării de mamă, istoric de frustrări afective precoce,
discordanța dintre reprezentările subiective și cele externe oferite de
mass-media, ce joacă un rol de imitație.

Evaluarea psihologică a
copiilor singuri acasă este utilă în înțelegerea manifestărilor
psiho-comportamentale ale copilului, a mecanismelor care determină
aceste manifestări, a factorilor de risc și protectori ai copilului, a
tipului de atașament dezvoltat de copil, precum și a posibilelor
consecințe pe care situația prezentă a copilului le poate avea asupra
dezvoltării sale psiho-sociale.