Manualele de religie trebuie evaluate transparent
Manualele de religie mai ales, dintre toate manualele scolare din Romania, incita la intoleranta si propaga superstitii printre scolari, sustin o seama de ONG-uri intr-o scrisoare deschisa adresata recent Ministerului Educatiei.
Ministerului Educatiei i se solicita sa isi respecte o promisiune din martie 2012 si sa implice societatea civila in evaluarea noilor manuale scolare, asa incat acestea sa nu contina atitudini discriminatorii sau nestiintifice. Este subliniata totodata ideea ca implicarea in evaluare doar a anumitor culte religioase este incorecta si netransparenta.
Manuale scolare care incita la ura si discriminare
ONG-urile semnaleaza faptul ca in scoli sunt folosite, de mai bine de douazeci de ani, manuale care promoveaza atitudini discriminatorii si instiga la ura: „Este vorba in principal de manualele de religie, din care copiii invata ca nu trebuie sa vorbeasca sau sa se joace cu copii de alta religie sau cu copii necredinciosi, ca femeile nu sunt egale cu barbatii, ca necredinciosii nu sunt egali cu credinciosii etc. Notiunile de educatie pentru sanatate sunt aproape absente, manualele de religie promovand insistent, in schimb, «rugaciunea» ca posibil remediu pentru orice problema. Numeroasele manuale actuale nu tin cont de cel mai important criteriu specificat chiar in normele ministerului: corectitudinea continutului stiintific. In prezent sunt in uz anumite manuale de Geografie in care se mentioneaza ca Universul ar avea doar 6 000 de ani, in timp ce unele manuale de Biologie sau Istorie considera creationismul o teorie stiintifica; aceste enormitati nu au ce cauta in scoala”, se spune in comunicatul de presa publicat de Yahoo News Romania.
BOR doreste monopolul pentru manualele de religie
„Elevii ar trebui sa studieze istoria religiilor si nu o dogma particulara”, se mai spune in comunicat. ”Scolile din Romania sunt frecventate de copii provenind din familii cu diferite optiuni religioase sau fara nici o religie. Ne exprimam inca o data convingerea ca pentru o educatie cat mai complexa, elevii ar trebui sa studieze istoria religiilor si nu o dogma particulara. De aceea, consideram necesar ca societatea civila sa fie implicata in discutiile privind noile propuneri de manuale scolare, pentru a se evita eventuale derapaje si pentru a contribui la cresterea calitatii educatiei din Romania”, a declarat Toma Patrascu, presedintele Asociatiei Secular-Umaniste din Romania.
Este necesara in acelasi timp stipularea explicita de catre Ministerul Educatiei a unor criterii care sa previna discriminarea de gen sau denigrarea si cultivarea ostilitatii fata de minoritatile sexuale in manualele de religie.
Semnatarii scrisorii mai arata ca Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane doreste sa aiba monopolul pietei pentru manualele de religie: „Noul Statut pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane (2008) reglementeaza dreptul exclusiv al Patriarhiei Romane in privinta editarii, tiparirii si difuzarii […] manualelor de religie.” Pretentia BOR privind manualele de religie nu este justificata legal si ar avea consecinte grave din punct de vedere financiar si al calitatii educatiei.
Scrisoarea a fost semnata de Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR), Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta, Asociatia „Mame pentru Mame”, Asociatia Transcena, Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS), Centrul de Resurse pentru Participare Publica (Ce-Re) si Asociatia Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului – (GRADO).
Sursă: Yahoo News Romania
Foto: Asur.ro
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.