„Psihanaliza” si „psihanaliza aplicata”: AIPsA implineste 10 ani

Acest articol a fost publicat initial in anul 2003, in revista Arhiva AIPsA, ca propunere pentru definirea psihanalizei aplicate si ca posibil program teoretic al Asociatiei Interdisciplinare de Psihanaliza Aplicata, nou constituite.

Ghilimelele din titlul acestui articol exprima o ambiguitate istorica de sens, pe care voi incerca sa o interpretez in cele ce urmeaza.Se considera indeobste ca primul termen, cel de „psihanaliza” (s-ar putea intelege: de psihanaliza pura), circumscrie segmentul terapiei, asadar ceea ce se intampla intre un analist si un analizand. Se mai intampla uneori ca implicatia, ori poate chiar afirmatia explicita – este ca aceasta constituie de fapt „adevarata psihanaliza”, ori adevarata vocatie a psihanalizei, psihanaliza de sine-statatoare, cea care nu are nevoie de nici un alt atribut ori particularizare.„Psihanaliza aplicata” ar fi, in consecinta, doar o simpla reflectare a realitatilor terapiei in cele mai diferite domenii socio-culturale, precum literatura, arta, religia, mitologia, istoria, ideologia, sociologia, filosofia, politica etc.Aceasta distinctie de uz curent prezinta insa inconveniente inca odata cu elementara operatie de definire a psihanalizei. Definitia ei cuprinde, de obicei, cateva directii, in incercarea de a fi completa. Iata un exemplu:
Psihanaliza este:

• O metoda de investigare avand ca scop dezvaluirea semnificatiilor inconstiente ale cuvintelor, actiunilor, viselor, fantasmelor, delirurilor, simptomelor;
• O metoda psihoterapeutica intemeiata pe acest tip de investigare si avand ca instrumente asocierea libera de idei (a pacientului) si interpretarea (analistului), pe fundalul transferului (pacientului) si al contratransferului (analistului);
• Un ansamblu de teorii originate in practica de clinica;
• Aplicatiile care pot fi dezvoltate pornind de la aceste teorii ori direct de la notiunile clinice – in cele mai diverse sfere culturale: arta, literatura, filosofie, politica, societate, mentalitate etc. (asa-numita psihanaliza aplicata);
• O scoala de gandire si o miscare, incluzand curentele freudiene ori derivate [1].

Definirea reprezinta prin urmare un prim efort riguros de circumscriere a campului de actiune al psihanalizei, prin care toate directiile de actiune sunt evidentiate in mod egal.

Desigur, terapia detine rolul central in acest tablou al directiilor ori planurilor de exercitare a psihanalizei. Iar aceasta atat prin cadrul privilegiat si prin specificul pe care il asigura, cat si prin rezultate, imensa majoritate a conceptelor psihanalitice – si cele mai importante – provenind din aceasta sfera. Ceea ce nu inseamna insa – asa cum adesea se intelege – ca terapia se poate dispensa de aplicatiile sale.

Exista numeroase indicatii in opera lui Freud care subliniaza o unitate de principiu intre cele doua domenii. Precum aceasta indicatie istorica:

„La inceputurile ei, psihanaliza nu a fost decat o metoda terapeutica, dar as vrea ca interesul dv. sa nu se indrepte exclusiv catre aceasta utilizare, ci si catre adevarurile cuprinse in stiinta noastra, catre concluziile pe care ea ne permite sa le tragem in legatura cu ceea ce priveste indeaproape omul: propria sa fiinta, in fine, catre raporturile pe care ea le descopera intre cele mai variate forme ale activitatii umane.” [2]

Ceea ce se subliniaza este faptul ca psihanaliza se ocupa cu

„intelegerea omului si a manifestarilor umane in general” [3],

 

prin urmare obiectul psihanalizei devine sfera socio-umana in cele mai surprinzatoare manifestari ale ei. De aici si pana la domeniul psihanalizei aplicate extraterapeutic mai este doar un pas – si anume cel prin care acest domeniu devine autonom. Trebuie subliniata, cu toata taria, o prima concluzie: tocmai prin demersurile specifice de interpretare, terapia se raporteaza esential la aplicatiile sale. Este de fapt greu de discernut cat din aceste aplicatii raman in sfera zisa terapeutica – si cate pot fi considerate ca apartinand unei asa-zise sfere a aplicatiilor. As spune ca ele inceteaza de a mai fi considerate rezultate directe ale terapiei tocmai datorita importantei lor pentru aceasta, ceea ce conduce, pe de alta parte, la constituirea lor intr-un corp autonom. Aceasta polarizare in ceva ce se numeste „psihanaliza aplicata” nu face decat sa sublinieze caracterul necesar al raportului dintre cele doua: asa cum nu poate exista aplicatie fara terapie, tot astfel nu poate exista nici terapie fara aplicatie.

In Prelegerile de introducere in psihanaliza din 1916-1917, Freud subliniaza de altfel cat se poate de clar, chiar daca intr-o forma cumva indirecta, aceasta continuitate de natura dintre cele doua concepte:

„Activitatea psihanalitica ne pune in contact cu o multime de alte stiinte morale, precum mitologia, lingvistica, etnologia, psihologia popoarelor, stiintele religiei.”

 

Mai mult, in Problema analizei profane / Die Frage der Laienanalyse – 1926 [4], precizeaza ca formarea psihanalistului trebuie sa includa psihologia adancurilor, care e principalul sau obiect, dar si o introducere in biologie, in stiinta vietii sexuale, o initiere in tablourile clinice ale psihologiei, in istoria civilizatiei, in mitologie, in psihologia religiilor si in literatura. Iar in alta parte din cuprinsul aceleiasi lucrari:

„…stiintele spiritului, psihologia, istoria civilizatiei, sociologie, anatomie, biologie si istoria evolutiei.” Ne aflam deci pe teritoriul unei necesare interdisciplinaritati, care constituie fundamental apanajul psihanalizei extraterapeutice [5].

 

De altfel, asa cum subliniaza Janine Chasseguet-Smirgel, aplicatiile erau in perioada de fundamentare a noii discipline

„un curent [……] impetuos si bogat al psihanalizei” [6].

 

Pe langa vis, arta aparea ca o a doua „cale regala” de acces la inconstient. Iar Freud, intrebat care sunt maestrii sai, arata in biblioteca volumele lui Sofocle, Shakespeare si Goethe. Un alt pionier al psihanalizei, Eduard Hitschmann, era si el de parere ca in selectia analistilor, criteriul pozitiv cel mai sigur este interesul candidatilor pentru semnificatia inconstienta din opera de arta [7]. Iar exemplele pot continua. Sa mai amintim aici ca, la infiintarea sa din 1908, scopul Asociatiei Internationale de Psihanaliza (IPA) era

„de a cultiva si de a face sa progreseze stiinta psihanalitica fondata de Freud atat ca psihologie, cat si in aplicatiile in medicina si in stiintele umaneť (sau stiintele spiritului: Geisteswissenschaften).”

 

Revista Imago, de asemenea, a fost fondata de Freud patru ani mai tarziu tocmai in scopul aplicarii psihanalizei in campul socio-cultural [8].

Daca a intervenit asadar o ruptura intre terapie si aplicatiile ei, aceasta nu este determinata nici de inceputurile istorice ale psihanalizei, cat, dimpotriva, contrazisa de acestea.

Sau, dupa Janine Chasseguet-Smirgel:

„Expresia ‘psihanaliza aplicatať se utilizeaza gresit in legatura exclusiv cu folosirea extraterapeutica a freudismului.”

 

Relatia divan-fotoliu este doar un mijloc, printre altele, de cunoastere al psihanalizei [9].

Propun, prin urmare, inlocuirea distinctiei intre „psihanaliza” si „psihanaliza aplicata” cu cea intre „psihanaliza aplicata terapeutic” si „psihanaliza aplicata extraterapeutic”, in care primul termen isi pastreaza rolul predominant. Aceasta distinctie nu exclude nici necesitatea unei adaptari a psihanalizei terapeutice pentru a putea fi aplicata in afara terapiei; este un demers care, in fond, nu face decat sa sublinieze importanta si autonomia psihanalizei extraterapeutice.

In sens invers, prin aceasta modalitate de distingere se previne prejudecata dupa care terapia poate fi izolata de aplicatiile sale.

Mai mult, in afara opozitiei de principiu exprimare anterior fata de un asemenea punct de vedere, trebuie acceptat ca interpretarea semnificatiilor inconstiente poate fi realizata de asemeni prin raportarea, de exemplu, la creatiile artistice, cu beneficiul fondarii unor concepte utile.

In fine, poate mai important chiar, trebuie subliniat beneficiul confirmarii prin verificare in afara terapiei a conceptelor psihanalitice.

In incheiere, este oportun de remarcat ca, dincolo de rezistentele obisnuite ale publicului profan la adevarul psihanalitic, intru totul normale,

„a rezista este treaba publicului” [10],

 

se constata totodata o reticenta in fata psihanalizei aplicate din partea multor psihanalisti practicanti. Chasseguet-Smirgel interpreteaza aceasta reticenta ca fiind si ea nimic altceva decat o rezistenta.

In opinia sa, ea se datoreaza unei sciziuni a eului, unei defectiuni profunde de unificare a sa. Este cazul acelor analisti care functioneaza la program, exercitandu-se psihanalitic exclusiv in cadrul terapeutic. Situatia lor este analoga celei a „savantilor credinciosi”, despre care Freud aminteste in Psihologia maselor si analiza eului. In fapt, in cazul acestui clivaj, este vorba nu atat despre asigurarea unui caracter riguros al interpretarii psihanalitice, dupa cum acesti terapeuti pretind cel mai adesea, refuland astfel

„o tendinta spontana de a detecta si interpreta radacinile inconstiente ale fenomenelor socio-culturale la care asista”

 

– ci de „dorinta de a pastra un teren aflat la adapost de functia reductionista a psihanalizei”, protejandu-se astfel de o rana narcisica, iar de multe ori recurgand, pentru recompensarea narcisismului lor, la „o alta cheie” (fie ca ea se numeste marxism, stangism, catolicism etc.) [11].

Probabil cheia alternativa cea mai frecventa este atitudinea medicala, motivata de pretentia puritatii stiintifice a psihanalizei. „Medicalismul” [12] reprezinta, in fond, acelasi reflex al „savantului credincios”; el este

„un reziduu de gandire religioasa (mistica)” [13].

Aceasta forma de rezistenta la domeniul aplicatiilor extraterapeutice nu este lipsita de insemnatate, cu atat mai mult cu cat apare de cele mai multe ori ca problema separata si totodata ca o declaratie de prestigiu.

Cu toate acestea, Freud a considerat dintotdeauna opozitia unora dintre analisti la analiza laica (practicata de nemedici) ca pe o noua forma de rezistenta la psihanaliza, deplangand utilizarea unor astfel de criterii [14].

Cititi o succinta evocare a inceputurilor si a istoriei Asociatiei Interdisciplinare de Psihanaliza Aplicata – AIPsA in articolul „Psihanaliza si psihanaliza aplicata, la aniversarea a 10 ani de AIPsA” din revista Cafe Gradiva.

1 Pe site-ul Societatii Romane de Psihanaliza, http://www.srdp.ro/ced.html . Intr-alte definitii se evidentiaza si alte dimensiuni, precum metapsihologia freudiana.

2 Sigmund Freud, Continuare la prelegerile introductive in psihanaliza, 1932, prelegerea a sasea: „Explicatii, aplicatii, orientari”.

3 Janine Chasseguet-Smirgel, Psihanaliza artei si a creativitatii, Editura Trei, 2002, p. 8.

4 In romaneste sub titlul de Practica psihanalizei, Editura Mediarex, 1996.

5 Intr-un alt context, Freud stabileste si un termen mediu intre cele doua sfere – cea a terapiei si cea a aplicatiilor: lucrarile psihanalitice pot suscita interesul unui mare numar de persoane „si, cu toate acestea, ele nu pot fi intelese si judecate decat de un mic numar de persoane carora psihanaliza, prin originea sa, nu le e straina. Ei inteleg sa serveasca de mediatori intre etnologi, lingvisti, folcloristi etc., pe de o parte, si psihanalisti, pe de alta parte.” (Totem si tabu / Totem und Tabu, 1912-1913).

6 Janine Chasseguet-Smirgel, op. cit., p. 41.

7 Ibid., p. 27.

8 Ibid., p. 8.

9 Id.

10 Ibid., p. 11.

11 Ibid., p. 10-11, 16.

12 Ibid., p. 14-15.

13 Ibid., p. 10-11.

14 La 19 iulie 1926, de exemplu, va face o astfel de afirmatie. Cf. Ernest Jones, The Life and Work of Sigmund Freud, 1953.