Răsfoiești arhiva pentru analiza personaj Archives | Psihoo.

De trei ori Deja-vu

11/11/2013 în film psihologic

Am avut ocazia sa particip la o vizionare privata, destinata presei, a celui mai nou film al lui Dan Chisu. Denumit aproape mistic, Deja-vu, filmul induce inca de la inceput spectatorul in eroare. Ii ofera asteptarea unei teme ce va transcende naturalul si va capata iz de thriller, dar de fapt se scufunda in trecutul si prezentul realitatii cotidiene, rezultand scene de viata cu iz comic.

Deja-vu este retrairea unei scene acut familiare pana la identificare absoluta cu prezentul, dar care nu poate fi localizata a fi fost traita candva. Paralela pe care o face filmul intre cele doua femei este o intersectie intre trecut si prezent, un passe si futur proche cum spun francezii. Ceea ce a fost deja trait si acum se repeta. Intersectia provine din confuzia relatiilor si legaturilor. Cum filmul vorbeste despre trei femei, ar fi fost interesant sa existe si flash-uri din copilarie legate de mama.  Citește și restul acestei intrări →

Cazul Erika: o întrebare pusă cuvintelor – dacă eliberează?

07/10/2013 în film, film psihologic, psihologie, psihoterapie

pianista the pianistÎntr-o abordare psihanalitică, „cazul Erika” sau „cazul Pianista”[1] ar fi de descris ca un caz de sine stătător? Ca și când protagonista ar avea autonomia unei existențe în Real: o profesoară, legată de mamă, o  iubire care amenință să trezească fantasme de masochism/sadism, o multitudine de probleme patologice de identificat și abordat (toate închise într-o carte, ca într-un cadru, altfel spus, pregătite pentru a fi privite ca un “caz”[2])? Pentru mine, miza în cazul Erika este alta: are psihanaliza ceva de oferit pentru oameni ca Erika? De aceea am pornit la analiza personajului ca într-o terapie, doar de la ceea ce se vede, de la ceea ce “a fost deja ales” să se vadă într-o formă pe care nu avem de ce să ne luăm libertatea de a o crede întâmplătoare. Autonomia pe care vreau să o las acestui caz e una singură: Erika este problema lui Elfriede Jelinek. Citește și restul acestei intrări →

Povestea faimosului bandit Terente

04/10/2013 în dezvoltare personala

 Înainte de cel de-al doilea război mondial, presa era invadată

de isprăvile unui personaj pînă atunci necunoscut: Terente, un haiduc modern
despre care s-a scris febril pînă cînd a fost prins de jandarmerie. Devenise
spaima tuturor. Vameş de drumul mare, oprea trecătorii înstăriţi, negustori cu
bani, răpea fete pentru a obţine răscumpărări. Terente era o figură populară a
timpului. Cucoanele de la oraş, dar şi ţărăncuţele desculţe din sate, erau
nebune după el. Banditul, frumos “cu părul negru” şi fără barbă, “avea nişte
ochi de te scoteau din minţi”. I s-au închinat reportaje gazetăreşti, dar şi
cîntece populare. Citește și restul acestei intrări →

Sari la bara de unelte