Hipoacuzia: scaderea acuitatii auditive, slabirea auzului

17/03/2014 în psihologie, psihologie sociala, recomandat

sa_1394800207liliPierderea auditivă afectează aproximativ 10% din populaţia globului. Hipoacuzia poate apărea indiferent de vârstă.Ea reprezintă diminuarea acuitaţii auditive (cu cel mult 20 decibeli). Atunci când acuitatea auditivă este diminuata foarte mult sau dispare complet, vorbim de surditate.Surditatea reprezintă urmarea unui deficit funcţional sau organic instalat la nivelul unuia dintre segmentele aparatului auditiv. Ea nu are efect defavorabil asupra dezvoltării psiho-fizice a persoanei, prin ea însăşi, ci prin neînsuşirea limbajului ca mijloc de comunicare şi instrument operaţional pe plan conceptual. Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. In funcţie de acesta, hipoacuzia este clasificată in patru categorii: usoară, moderată, severă şi profundă, fiecare corespunzând unui grad diferit de pierdere tonala si având repercursiuni diferite asupra învaţarii limbajului la copil. Auzul este indispensabil copiilor pentru dezvoltarea armonioasă a limbajului. Prin urmare, hipoacuzia, in funcţie de gradul pierderii auditive, va perturba mai mult sau mai puţin comunicarea si gradul de dezvoltare a limbajului, precum si
integrarea socială a acestuia.

Hipoacuzie usoară: reprezintă imposibilitatea de a auzi sunetele de intensitate mica (ex. şoaptele, foşnetul frunzelor), precum şi dificultatea întelegerii vorbirii în medii zgomotoase.

Hipoacuzie medie:reprezintă imposibilitatea de a auzi sunete de intensitate mică si medie (ex. sunetul telefonului, a soneriei), precum şi o dificultate în înţelegerea vorbirii în liniste si mai alea in condiţii de zgomot.

Hipoacuzie severă: este instalată atunci cănd unele sunete de intensitate mare (ex.
zgomotul motorului de la maşina, alarma puternică) sunt percepute dar
comunicarea fară un aparat auditiv este imposibilă.

Hipoacuzie profundă: unele sunete la o intensitate extrem de mare (ex. ciocan pneumatic,
motor de avion) sunt percepute dar comunicarea fară un aparat auditiv este
imposibilă. Surditatea de transmisie este acea surditate determinate de dificultaţi ivite în calea
sunetului , în trecerea sa de la exterior către urechea internă de aceea mai
este denumită si surditate de baraj. Cauzele urechii
externe :ceară în exces,otite externe,inflamarea canalului auditiv ,stenoza
canalului auditiv, lipsa sau deformarea canalului extern. Cauzele urechea
medie:atrofia din naştere a celor 3 oscioare, dislocarea celor 3 oscioare în urma
unor infecţii (otite acute în urechea medie),otita medie secretantă (urechea
medie plină cu lichid, timpan retractat),otită medie cronică (timpanul şi
oscioarele sunt distruse de infecţie), osteoscleroza (scăriţa se fixează rigid
pe fereastra ovală şi distorsionează transmiterea undei sonore, perturbând
presiunea din urechea medie prin blocarea trompei lui Eustachio). Surditate de percepţie (40-70 dB )–
este cauzată de leziunile urechii interne, a afecţiunii nervului auditiv VIII
sau a lezării cortexului auditiv. Cauze
prenatale:ereditare, cromozomiale, incompatibilitatea factoruli RH, suferinţe
materne. Cauze neonatale:
prematuritate, anoxie, toxemia gravidei, afecţiuni cerebrale ale copiluluiCauze
postnatale:boli ale copilului: bacteriane (meningită), virală (oreion, pojar),
toxică (difterie, febră tifoidă), febră mare, corpi străini ce pot leza urechea
internă antibiotice ce lezează
partea nervoasă a urechii interne,traumatisme
cu lezarea cohleei fracturi de craniu, expunerea
îndelungată la zgomote puternice, îmbătrânirea sau sclerozarea componentelor
urechii interne.âSurditate centrală – ia naştere din
lezarea nervului auditiv, datorită unor traume sau tumori ale nervului ce prin
comprehensiuni asupra nervului sau asupra anumitor zone din cortex produc
surditate, afecţiuni ale scoarţei cerebrale (traumatisme craniene, infecţii,
hemoragii, tumori). Mai e cunoscută sub denumirea de surdomutitate corticală.
Numărul cazurilor este redus şi au în majoritate ca dificultate primară –
oligofrenia.Cauze:encefalita,
hemoragii cerebrale, traumatisme craniene, leziuni ale bulbuluiIndiferent de
natura surditaţii, acesta poate fi masurată cu ajutorul diferitelor
teste cum ar fii: AUDIOGRAMA., ASSR,
PEAP, BERA etc. Orice investigaţie a calităţii auzului începe cu o audiometrie tonală. Acest test măsoară pragul de auz pentru fiecare
frecvenţă a cîmpului auditiv uman utilizat în mod obişnuit (125-8.000 Hz),
adică nivelul cel mai mic de intensitate a stimulilor sonori care declanşează
senzaţia auditivă. Audiometria se
desfăşoară într-o cameră insonorizată, în care pacientului îi sunt
transmise prin cască o serie de sunete pure (tonuri), de
anumite frecvenţe şi intensităţi. În timpul testului, bolnavul ţine în mînă un
buton ce trebuie apăsat ori de cîte ori aude sunetul respectiv.Fiecare ureche
este testată separat şi, în funcţie de răspunsurile pacientului, medicul
întocmeşte un grafic numit audiogramă. – Cît de relevant este acest test? –
Tocmai pentru că se bazează pe răspunsurile pacientului, testul este subiectiv.
Necesitatea colaborării cu pacientul împiedică utilizarea acestui test la
copiii sub 5ani. În afara audiometriei tonale, o altă modalitate de testare subiectivă a auzului
este audiometria vocală, mai importantă pentru anumiţi pacienţi, pentru că măsoară capacitatea subiectului
testat de a comunica – nu numai de a auzi, ci şi de a înţelege ce se vorbeşte.In cazul în care
audiometria descoperă o scădere de auz, investigaţiile trebuie continuate cu
teste audiologice obiective. Rolul lor este de a preciza sediul şi tipul
leziunii. Astfel, pentru hipoacuzia de transmisie se face impedansmetrie, care
arată starea de funcţionare a urechii medii. Dacă hipoacuzia
este neurosenzorială, sînt necesare două tipuri de teste: otoemisiuni acustice (arată funcţia urechii interne) sau potenţiale
evocate auditive precoce (arată modul în care se transmite influxul nervos prin
nervul cohlear pînă la trunchiul cerebral). Dupa
stabilirea tipilui de surditate se trece la protezarea pacientului si la
demutizarea acestuia în vederea reintegrării acestuia mai ales atunci când
vorbim despre copii. Când pierderea de auz este profunda atunci pacientul
trebuie implantat pentru obţinerea demutizarii si reintegrării sale atăt de
necesare oricărui individ in parte indiferent de vărsta acestuia.

“Singura surditate adevărată este surditatea minţii”
VICTOR HUGO 1847

Lasă un răspuns

Trebuie să fiţi conectat(ă) pentru a publica un comentariu.

Sari la bara de unelte