Anxietatea la copii

03/03/2014 în la psiholog, parenting, psiholog, psihologia copilului, psihologie, psihoterapie, recomandat

sa_1393530020images1La copii studiul psihopatologic al tulburarilor afective este foarte dificil din cauza labilitatii afective ce caracterizeaza copilaria si pentru ca inca nu pot exprima suficient, prin limbaj, trairile sale. In plus unele tulburari afective intalnite la adult pot fi interpretate altfel la copil, ele pot fi inscrise in aria normalului.

In copilarie, anxietatea se manifesta de cele mai multe ori atat de intens, incat domina intreaga personalitate.

Copii anxiosi se recunosc prin faptul ca le e frica pe intuneric sau intr-o incapere prea luminata.

In prima copilarie, caracteristice pentru starea de anxietate sunt intensitatea, variabilitatea, durata scurta si superficialitatea.

In a doua copilarie se urmareste labilitatea afectiva, capacitatea de stapanire a emotiilor, sociailizarea, capacitatea de a realiza comunicarea afectiva.

In a treia copilarie atitudinile afective fata de diverse situatii din ambianta, succesele in procesul instructiv educatic.

Reactiile de frica la copii sunt considerate normale pana la un punct, atunci cand sunt motivate rational si adecvate situatiei. Copilul resimte frica foarte difuz datorita lipsei de experienta. In aceste cazuri frica se apropie mai mult de anxietate.

Anxietatea la copil are un caracter episodic si uneori se manifesta sub forma unor
explozii emotionale. Debutul anxietatii este brusc, crizele pot dura cateva
minute, eventual repetandu-se in aceeasi zi si sunt insotite de manifestari
negative.

Prin examinarea antecedentelor din copilarie ale unui mare numar de nevrotici,
s-a ajuns la concluzia ca numitorul comun tine de mediu.

Principala cauza este intodeauna lipsa de afectiune, de caldura sufleteasca
autentica. Cauza pentru care un copil nu primeste destula caldura si afectiune
consta in incapacitatea explicata de nevrozele parintilor. Actiunile si
atitudinile acestor parinti nu pot decat sa genereze ostilitate si anxietate.
Factorii care genereaza ostilitatea la copil sunt: frustrarea dorintelor
copilului si gelozia. Copii pot accepta o multime de privatiuni daca ei simt ca
privatiunile sunt indreptatite, firesti, necesare. Conteaza si spiritul in care
frustrarile sunt impuse. Gelozia tine de asa factori contribuitori, ca lipsa de
afectiune si spiritul de competenta.

O pozitie ostila fata de familie sau fata de un membru al acesteia este
nefavorabila pentru dezvoltarea copilului. Pericolul consta in reprimarea
protestului, reflectarea criticii sau acuzatiilor. Ca efect copilul isi ia
asupra lui vina si se simte nedemn de a fi iubit. Deci, ostilitatea refulata va
genera ca urmare anxietatea.

Motivele pentru a-si refula ostilitatea intr-o astfel de atmosfera sunt:
neputinta, frica, afectiunea sau sentimentul de nevinovatie.

Neputinta copilului este un dat biologic. El este dependent de mediu in
ceea ce priveste implinirea trebuintelor sale – mai intai a celor biologice,
apoi a celor ce includ psihicul, viata intelectuala si spirituala, pana se
maturizeaza si devine capabil sa-si ia viata in propriile maini.

In conditii nefavorabile neputinta este in mod artificial accentuata de
intimidare (i se ascund laturile dificile ale vietii, hiperprotejarea), de
alintare sau mentinerea copilului in stadiul dependentei emotionale. Cu cat mai
neajutorat este facut un copil cu atat mai putin va indrazni sa-si manifeste
opozitia.

Sentimentul fundamental ar fi: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca am
nevoie de tine “ .

Frica este generata direct prin amenintari, pedepse precum si prin
accese de manie sau scene violente la care copilul este martor.

Frica mai poate fi provocata si de intimidarea directa prin confruntarea
copilului cu marile pericole ale vietii : microbi, accidente de automobil,
“strainii” mancatorii de oameni, copiii needucati, cataratul pe copaci. Cu atat
mai mult i se induce copilului spaima, cu atat mai putin va cuteza sa manifeste
ostilitate.

Deviza ar fi: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca imi este frica
de tine”.

Iubirea. Cand copilul este intimidat, se poate agata de acest substituit
de iubire, fiindu-i frica
sa se razvrateasca pentru ca nu cumva sa piarda rasplata pentru faptul de a se
arata docil. “Trebuie sa-mi reprimi ostilitatea de teama de a nu pierde
iubirea.”

Sentimentele de vinovatie au doua motive:

– copilului ii este teama ca ostilitatea pe care o simte sa dauneze relatiilor
sale cu parintii: ei l-ar parasi, si-ar retrage bunavointa sau se vor intoarce
impotriva lui.

– in societatea noastra “nu e bine sa fii ostil”, altfel “ei sunt demni de
dispret daca exprima sau ascund sentimente fata de parinti ori incalca regulile
instituite de ei”.

Cu cat copilul se simte mai vinovat de incalcarea unui teritoriu interzis, cu
atat mai putin indrazneste sa se simta mai rauvoitor sau sa-i acuze pe parinti.

Sfera sexuala este interzisa pentru copii. Prohibitiile sunt exprimate prin
taceri, amenintari, prin pedepse iar copilul ajunge sa simta ca interdictii
curiozitatea si activitatatea sexuala, sau daca exista cumva vreo fantazare
sexuala, il poate face pe copil sa se simta vinovat. Deviza este: “trebuie
sa-mi reprim ostilitatea pentru ca as fi un copil rau daca as manifesta-o”.

In diverse combinatii acesti factori il pot duce pe copil sa-si refuleze
ostilitatea, iar in ultima instanta sa-i produca anxietate.

Anxietatea infantila este un factor necesar, dar nu si o cauza suficienta
pentru dezvoltarea unei nevroze. Circumstantele favorabile, o schimbare
timpurie a anturajului pot sa previna o dezvoltare nevrotica. Dar, asa cum
adesea se intampla, conditiile de viata nu sunt de natura sa diminueze
anxietatea, atunci nu numai ca aceasta poate sa persiste, ci va creste in mod
progresiv si va pune in miscare toate procesele care constituie nevroza.

Se poate dezvolta in mod progresiv anxietatea generala cu privire la “lume” sau
care mai poate fi numita fobie sociala. Un copil crescut in asa atmosfera ca aceea
descrisa nu va indrazni, in propriile-i contacte cu ceilalti, sa fie tot atat
de intreprinzator si de combativ ca ei. El isi va pierde certitudinea de a fi
dorit si va lua o gluma inofensiva drept o nemiloasa respingere. El va fi lezat
mai usor decat ceilalti si va fi mai putin in stare sa apere singur. Acesti
factori duc la dezvoltarea insidioasa a sentimentului predominant de a fi
singur si neajutorat intr-o lume ostila. Reactiile caracteristice se
cristalizeaza intr-o atitudine caracteriala. Aceasta atitudine oricand poate
dezvolta o nevroza.

Lasă un răspuns

Trebuie să fiţi conectat(ă) pentru a publica un comentariu.

Sari la bara de unelte