Adolescentul hipoacuzic, drama sau resemnare

sa_1394634641421731_277872642280364_932366796_nPersoanele cu deficienţa în general, dar în mod deosebit persoanele cu deficienţă de auz, au tendinţa de a se izola de persoanele normale – ără deficienţă, de a se dedica unor preocupari care pot fi efectuate de unul singur, sau de a colabora preponderent cu semeni de-ai săi.

În perioada copilăriei, hipoacuzicul poate şi trebuie să fie demutizat în vederea integrarii acestuia în învăţământul de masă, deoarece această deficienţă poate fi rezolvată cu ajutorul protezelor auditive care au proprietatea de a amplifica sunetele transmise si deci copilul sa le auda la capacitatea nostră de a auzi, sau prin intermediul implantului cohlear care are proprietatea de a reda auzul in proporţie de 99.99% faţă de normal.

Odata integrat în învăţământul de masă , adolescenţa lui va fi mai „normală” faţă de aceiaşi copii cu hipoacuzie, dar care sunt integraţi în învăţământul special, şi aici ma refer la cele şcoli speciale de surzi care sunt la Bucureşti, Craiova, Buzău etc. – in Constanţa, nu.

Acei copii care nu au beneficiat de demutizare in perioada de achiziţie a limbajului şi anume 3-4 ani, ajung inevitabil la acele şcoli de care am pomenit mai sus in sistem de internat, in care parintii care nu locuiesc in orasul respectiv îşi lasă copilul acolo şi îl poate lua doar în vacanţe. Cu alte cuvinte copilul de 7 ani este dus la şcoală speciala pentru hipoacuzici si abandonaţi acolo „ spre binele lor”. Acest mod de educare îşi pune amprenta pe personalitatea si caracterul copilului hipoacuzic care îl va influenta negativ multa vreme sau poate chiar toată viaţa.

În aceeaşi ordine de idei este bine de amintit faptul că acei copii care merg totuşi la şcolile speciale de hipoacuzici ajung la adolescenţă să incheie prietenii ei între ei pentru ca mai târziu să se casatorească tot ei între ei. Practic, lumea lor este aceea si relationarea si interrelationarea o fac tot ei între ei. Pentru ei lumea exterioara, lumea „vorbitoare si auzitoare” este o lume străină si rece care nu-i poate înţelege şi uneori nici nu poate săi accepte.

Trebuie sa reamintesc aici încă un fapt care este bine de luat în calcul şi anume ca odată căsătoriţi – hipoacuzic cu hipoacuzic – ei vor dori, ca orice cuplu tânăr, să facă şi un copil, care poate fi absolut normal, dar care mai târziu va avea de suferit datorită lipsei de comunicare verbală din casă .

În cazul în care copilul hipoacuzic este demutizat, el poate merge în învăţământul de masa, el face parte din societatea noastra pentru ca traieşte zi de zi cu noi şi printre noi, şi deci trebuie el însuşi sa se adapteze la lumea „ vorbitoare” , să facă fata tuturor provocărilor de zi cu zi, să inveţe să vorbească din ce în ce mai mult, să se relationeze si interrelationeze cu „auzitorii”. Chiar şi în aceste condiţii este bine de reamintit ca copilul hipoacuzic are si va rămâne multa vreme cu un vocabular sarăcăcios comparativ cu al unui om sanatos, dar asta nu-l va împiedica să faca parte din societatea noastra.

Adolescenţa acestor tineri hipoacuzici este mult mai frumoasă si mai „bogată” decât a acelor copii hipoacuzici instituţionalizaţi . Ei se pot relaţiona atăt cu cei normali, cât şi cu cei cu hipoacuzici, pentru că ei au acea „şcoală”, să o facă. Pe când adolescentul crescut la cămin, printre hipoacuzici nu pot relaţiona cu cei normali, deorece nu stiu cum să o facă.

Conform statisticilor efectuate, 72% dintre hipoacuzici se căsătoresc între ei, 20% se căsătoresc cu oameni sanatoşi , care nu au nici un fel de deficienţă, iar restul de 8% reprezintă alte situaţii necunoscute. In cazurile căsătoriilor hipoacuzic-auzitor, divorţurile sunt de două ori mai multe decât în cazul căsătoriilor între hipoacuzici.

Este bine de ştiut ca hipoacuzicul pune enorm de mult suflet in orice relatie cu oricine, ca pentru el totul este serios, nimic nu este superficial, motiv pentru care în încheiere mi-aş permite cu acceptul dv – cititorule- sa dau un singur sfat celor care au in preajmă oameni cu acestă deficienţă – nu-i răniţi – veţi fi uluiţi sa descopiriţi în ei un prieten desăvărşit şi un suflet fără pereche.


Comments

2 răspunsuri la „Adolescentul hipoacuzic, drama sau resemnare”

Lasă un răspuns