Copilul care l-a luat pe “Sunt un prost!” în brațe

11/12/2013 în dezvoltare personala, parenting, psihologia copilului, recomandat

psihologia copilului imagine de sine scazutaArticolul de față este unul de psihologie a copilului are de-a face cu imaginea pe care o are copilul despre sine, imagine care este influențată de modul în care este perceput copilul de ceilalți, dar și de felul în care acesta se percepe pe sine însuși. Se întâmplă, uneori, ca imaginea de sine a copilului să fie una scăzută, contrar a ceea ce este el în realitate. Copilul, agățându-se de câteva elemente ce țin de realitatea obiectivă în care el trăiește, construiește despre sine o imagine distorsionată în care se percepe ca fiind un copil rău, sau prost, un copil care nu se poate mulțumi nici pe el însuși, dar care nu-i poate mulțumi nici pe adulții din jurul lui.

Pentru a exemplifica această situație, propun următorul dialog:

Copilul: Sunt un prost!
Părintele: Nu ești!
Copilul: Ba da! Nu vezi ce note proaste am la școală? Nu fac nimic bine!
Părintele: Ar trebui să muncești mai mult, într-adevăr!

Să analizăm acum fiecare dintre afirmații. Copilul face o afirmație despre sine care reprezintă o imagine despre sine scăzută. El își pune o etichetă foarte generală – prost – aducând drept argument o situație particulară – faptul că, în acea perioadă, randamentul lui școlar este unul mai scăzut, iar acesta se reflectă prin notele mici. Cum răspunde părintele acestor gânduri ale copilului? Printr-o negare, printr-o infirmare a ceea ce copilul simte și transmite în legătură cu sine (”Nu, nu ești prost!”). Poate că părintele are dreptate în ceea ce spune, însă când un copil exprimă un gând despre sine, a încerca să-i schimbi părerea nu e de ajutor. Mai mult, copilul se poate îndârji și poate provoca afirmații și mai aspre ale convingerilor sale. Lucru pe care și copilul din exemplul nostru îl face. Cum se încheie dialogul? Cu o afirmare, chiar dacă indirectă, a părintelui la spusele copilului. ”Ar trebui să muncești mai mult” poate însemna pentru copil chiar confirmarea convingerilor sale negative despre sine.

Cum îl putem totuși ajuta pe copilul care, în anumite momente, se percepe pe sine într-o manieră atât de nesatisfăcătoare? În primul rând, ascultăm copilul în ceea ce are de spus și încercăm să-i validăm sentimentul pe care îl are față de sine (”Înțeleg că te simți de nici un folos și crezi că nimic din ceea ce faci nu este apreciat”). Apoi, îi putem sugera implicațiile directe ale convingerilor sale.

Conform celor mai sus spuse, dialogul inițial ar suferi următoarele transformări:

Copilul: Sunt un prost!
Părintele: Înțeleg că te simți fără valoare. Oare cum au ajuns aceste gânduri la tine?
Copilul: Am numai note proaste la școală! Nu fac nimic bine!
Părintele: E o situație mai dificilă la școală zilele astea, putem încerca să vedem împreună de ce. Sunt multe alte lucruri, însă, care nu țin de notele pe care le iei la școală, lucruri care mă fac să mă simt mândru de tine.

Astfel, îi arătăm copilului că nu poate face o afirmație generală despre sine aducând un argument particular, dar îl putem ajuta și să-și îmbunătățească stima de sine explicându-i că situația de la școală nu influențează dragostea și admirația pe care i le purtăm.

Adresaţi-i întrebările dv. psihologului Alexa Pleşcan scriindu-i la psihoo.ro/alexa-plescan

Lasă un răspuns

Trebuie să fiţi conectat(ă) pentru a publica un comentariu.

Sari la bara de unelte