Lasa-l pe copil sa fie si trist…

Cand spun asta nu ma refer la indiferenta parintelui fata de copil in momentele lui triste, ci pentru a-l invata pe copil sa accepte si sa faca fata in mod constructiv daca sufera o pierdere, astfel incat sa nu-si nege sentimentele si sa nu fie coplesit de ele.

Cand se intampla ceva trist, fie ca e vorba de moartea unui animal drag sau de un prieten care pleaca departe, lasa-ti copilul sa dea frau liber
sentimentelor. Nu-l grabi, indemnandu-l sa-si inabuse tristetea. Nu incerca imediat sa-l inveselesti, recunoaste-i sentimentele, vorbeste despre ele, fii
pur si simplu alaturi de el.

Lasa copilul sa planga un timp, iar tu ramai alaturi de el. Cand tristetea
a primit ce i se cuvine, incearca sa-i spui cu blandete ca e bine sa incerce
sa-si revina. Explica-i ca nu incerci sa-l faci sa uite de tristete ci doar
sa-i faca fata.

Tine seama de varsta copilului. Un copil foarte mic nu se va agata de un
moment trist pentru mult timp, in mare parte fiindca nu poate anticipa impactul
total al unei pierderi. El isi va trai sentimentul de tristete in diverse
momente si in diverse moduri. Este important sa-i permiti copilului sa-si
aleaga propriul ritm. Este foarte important sa accepti tu ca parinte ca este
normal ca el sa se simta trist.

Acest lucru permite copilului si-l incurajeaza sa traiasca in mod constient
tristetea, dar creeaza si bazele pentru o modalitate sanatoasa de a face fata
sentimentelor dificile in viitor. Invata copilul sa nu renunte la tristete, il
ajuta sa-si infrunte sentimentele, nu sa le inabuse. Il protejezi de
inevitabila lor reaparitie sub forma ostilitatii sau anxietatii.

Desi poate fi dureros sa-ti vezi copilul suferind, te afli intr-o situatie
cu niste parametri finiti. Daca il indemni sa-si reprime sentimentul de
tristete, nu faci dacit sa te protejezi tu de suferinta copilului. Nu il
protejezi pe el. El va suferi oricum, intr-un fel sau altul, la un moment dat.

Cand iti ajuti copilul sa se implice intr-o activitate care sa-i aline
suferinta, il inveti pur si simplu un mecanism de supravietuire. Il inveti ca
tristetea poate fi contracarata cu putina placere. De fapt, chiar asa ar trebui
sa stea lucrurile.

Copilul trebuie sa aiba o viziune optimista despre viata. Dar ii faci un
deserviciu nerecunoscand la momentul potrivit ca viata nu aduce doar bucurii,
ci si suferinta. Incurajand copilul sa vorbeasca despre suferinta lui, il
inveti cu blandete ca durerea face parte din viata. Nu poti sa-i refuzi aceasta
lectie. Bineinteles ca nu iti place sa il vezi suferind, dar, daca situatia o
impune, el trebuie sa-si „insuseasca” acest sentiment. Nu are rost sa te
prefaci ca lucrurile stau altfel. Sugerand copilului ca trebuie sa gaseasca o
modalitate de alinare (cu ajutorul tau), ii spui ca nu ar trebui sa se lase
coplesit sau paralizat de sentimente. Merita sa incerce sa-si ofere o
consolare. Nu ca sa ignore durerea, ci sa-i faca fata mai bine

Tristetea este dreptul lui si vrei sa-l faci sa-si dea seama de asta. Dar
copilul poate sa faca o alegere. Odata ce a recunoscut sentimentul, fie se
poate complace in el, fie poate accepta alte experiente care sa-i inspire
sentimente mai fericite.

Bibliografie: Meg F. Schneider, 2007, Educatia copilului meu in 25 de tehnici (care nu dau gres), Humanitas, Bucuresti.