Expozitia „Romi pentru Romania” se deschide astazi

expozitia romi pentru romania

Psihoo vă invită să participaţi la expoziţia „Romi pentru România”  ce se va deschide joi, 28 noiembrie 2013, începând cu ora 17:00 la viitorul Muzeu al Culturii Romilor, pe Drumul Săbăreni nr 101-125. În limbaje variate de exprimare, prin fotografii, texte, înregistrări audio și video, expoziția  „Romi pentru Romania” evidențiază contribuții valoroase aduse de romi începând cu anul 1595 și până în prezent. Expoziția se concentrează asupra personalităților rome cu merite deosebite în viața societății românești, precum sociologi, artiști, activiști, profesori, meșteșugari, muzicieni și alte personaje despre care se știe prea puțin sau despre care uităm că sunt romi. Intrarea este liberă.

Una dintre atracțiile expoziției este  o cameră de audiții cu înregistrări ale lăutarilor romi de succes care au contribuit la îmbogățirea muzicii românești și la notorietatea ei în afara granițelor. De la Expozițiile Universale de la Paris, până la  Ateneu sau Expoziția Internațională de la New York, sunt oameni care au impresionat marile scene ale lumii. Pentru a celebra și a pune sub lumina reflectoarelor muzica autentică a lăutarilor, pe 28 noiembrie, la expoziția „Romi pentru România” va cânta  Taraful Leonard Iordache. Taraful îl are în componență, la țambal, pe fiul celebrului Toni Iordache, Leonard Iordache, iar la acordeon pe nepotul vestitului Fărâmiță Lambru, Justin Băcău. Îi vor acompania: Răducan Vasile la voce, Costel Cocoș la vioară și Ghiță Coadă la contrabas.

O altă atracție a evenimentului sunt atelierele de ucenicie cu meșteșugari. Măturari, rudari, împletitori, argintari și căldărari vor primiharta muzeu4 vizitatorii curioși care vor putea să lucreze pe loc, cu mâinile lor, obiecte în lemn, paie, răchită și cupru.

„Ar trebui să nu conteze etnia, ci profesia, ocupația și meritele unui om. Punem totuși accentul pe acest aspect tocmai pentru a contrabalansa discursul public în care romii sunt predominant văzuți ca personaje negative. Expoziția dezvăluie o serie de contribuții cheie ale personalităților de etnie romă care au trăit de-a lungul timpului, dar este departe de a cuprinde o listă exhaustivă a acestora. Se lansează astfel un demers esențial al Muzeului Culturii Romilor, de centralizare și transmitere a unor realități  interesante și incitante referitoare la etnia romă, însă puțin cunoscute și discutate,”  a declarat  Ciprian Necula, președintele Romano ButiQ.

Expoziția „Romi pentru România” este realizată de Asociația Romano ButiQ și finanțată de Agenția Națională pentru Romi. Cu această ocazie, veți putea viziona și expoziția dedicată meșteșugurilor tradiționale rome, creată în urma proiectului finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI).

Surse: http://romanobutiq.ro/expozitia-romi-pentru-romania/pagina de facebook a evenimentului


Comments

Un răspuns la „Expozitia „Romi pentru Romania” se deschide astazi”

Lasă un răspuns