Povestea faimosului bandit Terente

04/10/2013 în dezvoltare personala

 Înainte de cel de-al doilea război mondial, presa era invadată

de isprăvile unui personaj pînă atunci necunoscut: Terente, un haiduc modern
despre care s-a scris febril pînă cînd a fost prins de jandarmerie. Devenise
spaima tuturor. Vameş de drumul mare, oprea trecătorii înstăriţi, negustori cu
bani, răpea fete pentru a obţine răscumpărări. Terente era o figură populară a
timpului. Cucoanele de la oraş, dar şi ţărăncuţele desculţe din sate, erau
nebune după el. Banditul, frumos “cu părul negru” şi fără barbă, “avea nişte
ochi de te scoteau din minţi”. I s-au închinat reportaje gazetăreşti, dar şi
cîntece populare.

Un flăcău timid…

Ştefan Vasile Terente
s-a născut în anul 1896 în comuna Carcaliu jud. Tulcea, în inima bălţilor şi a
mlaştinilor, într-o familie de pescari. Mama lui îl descria ca “fiind un copil
foarte blînd şi cuminte”. Cînd s-a mai mărit, fetele se prăpădeau după el. Era
frumos şi timid. Pentru că i-a fost frică să nu-l scoată vreuna din minţi,
mamă-sa l-a însurat pe cînd nu împlinise nici 20 de ani. A trăit cîţiva ani
fericiţi cu nevasta lui, fiica unui consilier comunal. Terente ajunsese căpitan
de şlep. Cei doi, aveau patru copii. Nimeni nu bănuia că lipoveanul va ajunge
tîlhar la drumul mare. Curînd, blestemul a căzut pe capul lor. Tînăra lui soţie
s-a îmbolnăvit şi în scurt timp a murit. Apoi s-au stins din viaţă şi cei patru
copilaşi. Omul era disperat. Suferea. Viaţa nu mai avea nici un rost. Şi-a
lăsat meseria, a venit acasă şi a zăcut multă vreme de inimă rea. Cînd s-a
însănătoşit nu mai era acelaşi om. Toată ziua bea, se certa cu toată lumea şi nu-i
mai trebuia nimic. Lipsea uneori cu săptămînile şi cînd îl căutai era în
cîrciumă.
Într-o zi, un pescar, Achim Parfenie, care avea o fată foarte frumoasă şi bună
de măritat, s-a gîndit că îl poate scoate pe lipovean dim mrejele alcoolului
căsătorindu-l cu fiica sa. Aceasta însă iubea un tînăr grec, fiu de armator. Ea
ştia că nu se putea căsători cu grecul din cauza diferenţei sociale dintre ei.
Terente era mult mai potrivit, iar fata s-a îndrăgostit de el. Nunta nu se
putea face decît după ce se măritau cele două surori ale ei, mai mari.
Invidioase că pe fata mai mică o iubea un bărbat aşa frumos, au pus la cale o
farsă stupidă. În numele mezinei l-au chemat într-o seară pe fiul armatorului
grec în grădină. Dar şi pe Terente. Grecul a sosit primul. A apucat mîinile
frumoasei sărutîndu-i-le pătimaş. Imediat a venit Terente, care, nesuportînd
trădarea, a scos cuţitul şi l-a înfipt în burta fetei. Din fericire, ea a fost
salvată de medicii Spitalului din Brăila. Lipoveanul gelos a fost ridicat de
jandarmi, bătut şi legat. Totuşi reuşeşte să evadeze. Aşa începe viaţa de bandit a lui Terente.

Răpitorul de fete

Cît timp s-a ascuns de
jandarmi, lipoveanul a fost găzduit de un mare pungaş brăilean, pe nume Plevuşcă
Sofronie. De la el a învăţat tainele hoţiei. Prima spargere a avut loc la un
magazin din Tulcea. Jandarmii l-au prins din nou. Evadează şi de această dată
şi se refugiază în bălţi. Acolo îşi formează o bandă. Atacau lotcile
pescarilor, satele Baldovineşti, Brăiliţa, Comorovca, reuşind să bage groaza în
oameni. Jefuiau şi vase mai mari. Pentru că luni de zile isprăvile lui ţineau
“capul de afiş”, iar lumea părea că a uitat de celelalte probleme de pe
Mapamond, Terente s-a autoproclamat “Regele Bălţilor”. Aşa îi plăcea să-şi
semneze scrisorile către mai marii de atunci. Avea o ură de nestăvilit pe
jandarmi. Îi omora de cîte ori îi prindea. Urmau cîrciumarii. Spunea despre ei
că sînt şarlatani pentru că pun apă în băuturi. Îşi umplu buzunarele pe seama
săracilor care veneau la crîşmă să plîngă lîngă un pahar de rachiu. Cînd apărea
în cîrciumă împreună cu gaşca, haiducul bea şi mînca de crăpa, fără să
plătească. Dacă hangiul îndrăznea să-i ceară bani, Terente îi făcea zob
localul. Cînd era în toane mai bune, toată băutura o dăruia săracilor. Fiind un
tip foarte viril îi plăceau femeile. Îşi făcuse un tatuaj pe organul sexual
(“F.. bine şi apăsat”) care a fost conservat într-un borcan la Muzeul IML Bucureşti. Ca să-şi satisfacă nevoile sexuale
răpea fete. Pe capul lui s-a pus un premiu de 300 mii de lei iar “Regatul”
Măriei sale Terente a fost declarat zonă de război, fiind împresurat de o mie
de oameni, soldaţi din infanterie şi din marină. Zadarnic. Sătenii îl ascundeau
şi nu colaborau cu autorităţile. Terente devenise idolul săracilor. El le dădea
bani şi mîncare nu jandarmii.

“Dacă mai plîngi, vine Terente şi te ia!”

Deoarece obişnuia să
se deghizeze în diverse feluri ca preot rabin, locotenent de jandarmi sau chiar
damă, Terente ajunsese să influenţeze moda cucoanelor. Se vindeau pe atunci
ştrampi, pălării sau chiloţi “marca” Terente, iar la Brăila, Galaţi şi Tulcea,
mamele îşi speriau copii: “Dacă mai plîngi, vine Terente şi te ia!”. Fiecare
lăutar avea în repertoriu cîntece despre bandit. Pînă şi la Paris se auzise de
el. Despre chipeşul lipovean au relatat şi “Daily Express” de la Londra,
“Corriere della Sera” din Roma ş.a. Jafurile şi crimele au continuat
nestingherite pînă la data de 4 iunie 1927. Ultima zi de viaţă a “haiducului”.
O patrulă circula cu lotca pe Dunăre aproape de locul numit “Piatra fetei”. Un
jandarm l-a văzut şi a tras. L-a nimerit. Rănit, Terente a luat-o la fugă.
Glontele îi străpunsese gîtul şi îi ieşise prin gură. A sărit în apă şi s-a
afundat în stufăriş. Patrula mobilă consdusă de locotenentul Manolescu a pornit
căutarea. Sub o salcie jandarmii au zărit un om ce gemea. Era Terente. A
ridicat capul, braţele, în semn că se predă. Apoi a bolborosit: “Numai nu mă
omorîţi”. Soldaţii l-au ferecat în lanţuri şi l-au dus la Ghecet. Avea o faţă
diformă cu cheaguri de sînge. Limba îi fusese smulsă din loc. Interogatoriul
i-a fost luat în scris. După ce, cu mare efort şi-a încheiat declaraţia, starea
i s-a înrăutăţit. S-a pornit o hemoragie, iar banditul a amorţit, adormind
adînc.

Sfîrşitul

S-a trezit brusc pe la
ora 1.30, noaptea. A forţat uşa postului de jandarmi şi a fugit în curte,
încercînd să dispară. Un soldat l-a văzut şi l-a ucis pe loc.  Noul guvern, pus în locul celui condus de
Averescu, călcase cu dreptul anunţînd chiar în prima zi de la instalare un mare
succes: “Odată cu lichidarea banditului Terente am rezolvat una din marile
probleme ale ţării, nu ne-au mai rămas decît celelalte!”. După autopsie, capul
lui Terente a fost aşezat într-o cutie de tinichea şi adus la Bucureşti, în
timp ce trupul a fost înmormîntat de un evreu la 2 km de sat, în locul numit
“Răspîntia lupului”. Pe mormînt a înfipt o cruce de lemn. Mai tîrziu cineva a
scrijelit pe ea cuvintele “Aici e mort banditul Terente. Cine o mai face ca el,
ca el să păţească”. Groapa nu era prea adîncă, aşa că după cîteva zile, sătenii
au văzut nişte cîini sfîrtecînd lacomi un trup ce părea a fi de om. (Dana Fodor
și Răzvan Mateescu)

DE EDITURA MATEESCU,  4 AUGUST 2011, PUBLICAT IN: VITRINA CU INFRACTORI

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Sari la bara de unelte