Analiza personajelor principale din filmul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu

02/10/2013 în film, film psihologic, psihiatrie, psihologie

dupa dealuri cristian mungiu analiza psihologica personajeFilmul “Dupa dealuri” de Cristian Mungiu vorbește despre dragoste, despre vină, despre răspundere socială, despre indiferență, despre supersiții și credință, despre libertatea de a alege și despre cât de relativă devine această libertate când nu are în spate o educație, iar religia este interpretată literal fără asimilarea valorilor ei profunde. Filmul nu reconstituie ce s-a întâmplat în realitate, ci analizează modificarea de percepție, modificare în urma căreia putem considera că cel de lângă noi este incapabil să ia decizii pentru el însuși și de aceea ne considerăm liberi să hotărâm pentru el. Deasemenea, filmul ne îndeamnă să conștientizăm că tolerând credințele iraționale ale celor din jur și lipsa lor de valori, facem un rău prin pasivitate.

Alina, este personajul în jurul căruia se țese întreaga dramă a filmului. Ea, este o fată de 24 de ani, al cărei scenariu de viață conține o traumă cumulativă și un atașament dezorganizat. Copilăria traumatizantă, a copilului abandonat și crescut la orfelinat, îi dă o anume fragilitate sufletească. Trăind intr-un mediu ostil și periculos, trecutul ei este chinuit de abuzuri. Pentru a putea trece prin hățișurile destinului său, Alina își dezvoltă calități aproape băiețești, devenind puternică, combativă, investigativă și posesivă. Toate acestea pe fondul unei dependențe emoționale față de Voichița, părtașa copilăriei sale. Ea nu metabolizează natural suferința, ci cumulează suferințe.

Pe baza rănilor emoționale, a izolării și a emigrării, Alina simte tot mai acut trauma singurătății, care se manifestă adeseori printr-o durere, un gol sau tânjire după afecțiune. Singurătatea devine un factor de stres, ducând la o percepție subiectivă, dezagreabilă, față de situația actuală a Voichiței, a cărei cale religioasă nu o înțelege.

Alina are o identitate sexuală incertă, asa cum majoritatea copiilor de orfelinat o au. De aceea, nu vrea să se despartă de Voichița, de singura dovadă de iubire pe care a exersat-o în viața ei.

Spovedania Alinei a fost declanșatorul crizei violente (halucinații, vorbire incoerentă, râs necontrolat, comportament agresiv, tentativă de suicid, agresivitate extremă verbală și fizică, agitație psiho-motorie, delir de persecuție, frică, furie, heteroagresivitate, halucinații auditive, iritabilitate, impulsivitate, confuzie), în urma căreia este imobilizată, transportată și internată într-un spital de boli psihice, unde este diagnosticată cu schizofrenie de tip dezorganizat (conform autoarei cărții non-fiction „Spovedanie la Tanacu”, Tatiana Niculescu Bran). Aici este tratată cu neuroleptice severe și externată prematur, responsabilitatea îngrijirii ei fiind asumată de personalul din mănăstire.

Starea ei generală rămâne alterată cu surescitare nervoasă, idei delirante, gelozie, tulburări de comportament, agitație, violență, ceea ce-i determină pe cei de la mânăstire să-i aplice un ritual religios, cel al exorcizării, după ce este imobilizată pe o targă improvizată, timp de mai multe zile. În urma acestei proceduri, Alina cade într-o stare de letargie, este chemată salvarea, care o transportă la spital, unde i se constată decesul.

Tabloul clinic al personalității borderline al Alinei, ar putea fi caracterizat astfel:

Frica de abandon – care a dus la schimbări profunde în imaginea și stima de sine. Teama este legată de intoleranța față de singurătate, de aceea folosește manipularea, amenințarea, șantajul sentimental și chiar agresiunea fizică în încercarea disperată de a o păstra pe Voichița alături de ea.

Iritabilitatea relațională – datorată dificultății de a-și regla stările emoționale și impulsivitatea, teama de a fi singur și teama de respingere.

Perturbarea de identitate – inabilitatea de a percepe granițele sinelui poate crea confuzie extremă și depresie, ducând chiar la tulburare de identitate sexuală

Impulsivitatea – crește în momentul în care Alina se simte abandonată de către Voichița.

Comportamentul suicidar – este precipitat de amenințări de abandon sau respingere din partea celor din jur, căutând o ușurare prin autoagresiune, în
încercarea disperată de a pune capăt acestei dureri psihologice.

Afectivitate instabilă – caracterizată prin emoții intense, neliniște, furie, panică, disperare, iritabilitatea extremă, ascunde de fapt sentimentele de confuzie și abandon.

Sentimentul cronic de vid – este asociat cu singurătatea și inutilitatea, fiind prezent și un sentiment de neajutorare și victimizare care mărește senzația de gol sufletesc și izolare. Acesta poate declanșa ideile delirante de tip paranoid.

 Furie – nu-și poate controla mânia și apare ca rezultat al disfuncției în modelarea
și controlul exprimării emoționale

 

Voichița, copil abandonat, crescută la orfelinat, cu traume emoționale din copilăria plină de abuzuri, harnică, supusă, rușinoasă, altruistă, caută securitate și căldură sufletească. Sufletul ei chinuit și nesigur se convertește la credință, ceea ce o determină să se atașeze profund de viața de la mânăstire, unde își găsește casă și familie și unde preotul este „tati”, iar maica stareță este „mami”.

Trecutul abuziv a determinat-o să nu-și mai exteriorizeze sentimentele, astfel încât figura ei a devenit simplă și incoloră, nici nu clipește când vorbește, vocea este perfect liniară, mimica feței inexistentă  . Nu se poate citi nici o trăire pe fața ei: plăcere, bucurie, traumă, panică, tristețe sau regrete. Ce o mai ține în viață este echilibrul din mediul religios.

Ca rezultat al traumelor suferite, Voichița dezvoltă strategii de supraviețuire prin care vrea să rămână departe de frică, de sentimentul de abandon și singurătate, de sentimentele de a fi copleșit, de senzația de neajutorare, de lipsa de speranță și de perspectivă, de durerea insuportabilă, de furia nesfârșită, de rușine profundă, de sentimente de dezgust și vină. Evită să asculte sau să pronunțe cuvinte care se pot referi la traumă sau care pot răscoli ceva în interiorul ei.

Voichița își ține sentimentele sub control strict, compensarea venind prin credință și iluzia unei familii, în mediul mânăstiresc, unde-și găsește azil economic și sufletesc.

Cu o identitate socială și sexuală confuză pare că a renunțat la iubirea pasiune și la aspirații, a renunțat la o ființă pentru o himeră, păstrând pentru Alina doar afecțiunea prieteniei.

Duplicitatea și ambivalența Voichiței, vine din lupta dintre dorința ei pentru normalitatea unei familii (prezent) și Alina care-i aduce aminte de trecutul traumatizant. Totuși ajunge să ia distanță de normele religioase, când prietenia și legea sunt încălcate.

Preotul – „Tati” este un preot „rigorist” care duce dincolo de limite imperativul salvării din păcat. Are o atitudine duhovnicească, este îngăduitor, patern, prezintă seriozitate față de propriile lui valori, dar nici naivitățile și nici vanitățile nu-l ocolesc. Ajuns stareț la propria mânăstire, având probleme de identitate administrativă, speră la un plus de credibilitate prin asumarea exorcizării Alinei. Este pus în fața unor situații inedite, în care trebuie să ia decizii, dar pe a căror tensiune nu o simte („Și la spital au legat-o.”). El interpretează crizele de furie ale Alinei ca semn al unui păcat mare din trecut și nemărturisit, dar observă corect că „nu toate bolile sunt la oase și la carne”.

Maica stareță –„Mami” este personajul mediator din film. Are o anumită blândețe sufletească, având un spirit organizator dezvoltat, încearcă să fie intermediarul dintre măicuțe și preot, dar nu-și asumă responsabilitatea exorcizării, insistând ca aceasta să fie aruncată pe umerii fratelui Alinei, care are o capacitate intelectuală redusă.

Măicuțeletrudesc în cadrul mânăstirii, unde trebuie să-și îndeplinească sarcinile repetitive. Sunt femei simple, încercate de viață, vulnerabile care și-au găsit un echilibru emoțional în scriptele religioase. Fac parte dintr-un grup în care spiritul de turma primează, depersonalizându-le. Se complac în ignoranță, sunt obediente, supuse și resemnate. Sunt ușor impresionabile și încrezătoare în harul și „puterile” preotului.

Filmul prezintă cu o extraordinară atenție psihologică, o tragedie socială reliefând disproporția dintre ponderea minoră a greșelilor și gravitatea consecințelor, tensiunile, căutările, traumele vieții interioare, compasiunea pentru celălalt, norme și principii. Deasemenea vorbește despre
biserica drept instituție și religia ca ideologie, despre iraționalitate și iresponsabilitate în instituții fiind o atenționare asupra gravelor erori și a
inculturii în ceea ce privește religia, practicile și combinarea lor cu 
superstițiile. Dragostea, bunătatea, iertarea, pacea și liniștea din mânăstire sunt înlocuite de ură, suferință, chinuri, flagelări și moarte.

6 răspunsuri la Analiza personajelor principale din filmul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu

  1. Ileana Maria soune despre 02/10/2013

    Bun articol, felicitari!

  2. pactro soune despre 02/10/2013

    E o analiza frumoasa, o apreciez. dar am o intrebare: de ce credeti ca filmul se numeste “dupa dealuri”?

    • Simona Sima soune despre 03/10/2013

      Daca ar fi sa gandesc ca un filozof, as spune ca, titlul are legatura cu dualismul “ce se vede, fata de ce nu se vede” in realitatea construita de fiecare dintre noi. Ideea oamenilor care urmează un set de reguli formale pe care nu le înţeleg ca pe o formă de supunere faţă de autoritate, nu ca pe un act conştient de credinţă liber asumată, definind astfel obedienta, duce la momentul de cumpana si de rupere al anularii liberului arbitru.La fel de bine, insa, titlul poate avea legatura cu locatia edificiului bisericesc.

      • pactro soune despre 03/10/2013

        Va recomand aceste doua articole:

        http://www.dupadealuri.ro/horia-roman-patapievici/

        http://pseudokinematikos2.blogspot.ro/2013/03/dupa-dealuri-prin-ochii-lui-andrei-plesu.html

        Ca si d-voastra, cred ca titlul indica o locatie. si ma gandesc daca nu cumva, pe langa ideea geografica si metageografica, pe care ati sesizat-o, e vorba si despre un altfel de “dincolo”.. in termenii profesiei d-voastra, cu ce ati asemana dealurile?

        • Simona Sima soune despre 04/10/2013

          “Trebuie să existe o ieşire, dacă lumea are, totuşi, un sens. Dar trebuie să cauţi dincolo de relieful ei înşelător, dincolo de tribulaţiile vieţii zilnice. Trebuie să cauţi… după dealuri…” (Andrei Plesu). Frumos spus si gandit. Iti multumesc, pentru cele doua articole, pe care le-am citit cu deosebita placere. In opinia mea, aceste cautari pot fi mult mai folositoare daca se transforma in cautari interioare. Ce este dincolo de deal (constientul – ceea ce se vede)? Poate fi subconstientul, sau inconstientul (ceea ce nu se vede). Pot fi “mastile” pe care le folosim in diferite situatii. Pot fi “umbrele” care ne insotesc. De aceea, consider ca introspectia este benefica.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Sari la bara de unelte