Activitate

  • Alexandra Cristiana a postat o actualizare în grupul Logo grup al Teste psihologiceTeste psihologice Acum 12 ani, 10 luni

    Chestionar DEPRESIA POST-PARTUM

    Minuţios descrisă de către psihiatrii anglo-saxoni, depresia p-p diferă de blues prin durată, intensitate şi cronicitatea evoluţiei sale. DPP desemnează ansamblul unui discomfort psihic mai mult sau mai puţin intens dar cronic ce copleşeşte unele mame: tristeţea, lipsa plăcerii de a trăi şi anxietatea, pot conduce uneori la o veritabilă patologie mentală – atât în cazul mamei dar, mai grav, şi în cazul copilului. Este o patologie care nu ar trebui să fie neglijată nici de către anturajul familial nici de către personalul medical. În ţările occidentale, auto-chestionarul EPDS – Edinburgh postnatal depression scale, întocmit de J.Cox – constituie un instrument curent ce permite depistarea facilă şi fiabilă a acestei patologii încă din a 6-8 –a săptămână după naştere.

    EDINBURGH POSTNATAL DEPRESSION SCALE
    J.L. COX, J.M. HOLDEN, R. SAGOVSKY

    (Se aplică la 6-8 săptămâni după naştere).
    De curând aţi adus pe lume un copil şi am dori să ştim cum vă simţiţi. Vă rugăm să alegeţi răspunsul cel mai apropiat de modul în care v-aţi simţit în ULTIMELE 7 ZILE (şi nu doar în care vă simţiţi în acest moment).
    Ex: M-am simţit fericită
    Da, tot timpul (0p)
    Da, în majoritatea timpului (1p)
    Nu, nu prea des (2p)
    Nu, deloc (3p)
    Asta înseamnă: „M-am simţit fericită în majoritatea timpului săptămâna trecută” şi este un răspuns cotat cu 1 punct. Alegeţi în acelaşi mod răspunsurile care vi se potrivesc la următoarele întrebări. Calculaţi scorul final prin însumarea punctelor aflate în dreptul răspunsurilor alese.

    În ultimele 7 zile:
    1. Am putut să râd şi să văd partea amuzantă a lucrurilor
    La fel de mult ca altădată (0)
    Nu chiar la fel de mult ca altădată (1)
    Mult mai puţin ca altădată (2)
    Nu, deloc (3)

    2. M-am ocupat cu plăcere de treburile pe care le am de făcut
    Da, de cele mai multe ori (0)
    Da, uneori (1)
    Nu foarte des (2)
    Nu, niciodată (3)

    3. Mă acuz singură în mod nejustificat atunci când lucrurile merg rău
    Da, de cele mai multe ori (3)
    Da, uneori (2)
    Nu foarte des (1)
    Nu, niciodată (0)

    4. Am fost îngrijorată şi neliniştită fără motive temeinice
    Nu, deloc (0)
    Aproape deloc (1)
    Da, uneori (2)
    Da, foarte frecvent (3)

    5. M-am speriat sau am intrat în panică pentru lucruri minore
    Da, foarte des (3)
    Da, uneori (2)
    Nu, nu prea des (1)
    Nu, deloc (0)
    6. Mă simt asaltată de tot ceea ce trebuie să fac
    Da, în cele mai multe situaţii nu am putut să fac faţă (3)
    Da, uneori nu m-am putut descurca la fel de bine ca de obicei (2)
    Nu, m-am descurcat bine de cele mai multe ori (1)
    Nu, m-am descurcat la fel de bine ca şi înainte (0)

    7. Am fost atât de necăjită şi frământată încât nu am putut dormi
    Da, cel mai adesea (3)
    Da, uneori (2)
    Nu prea des (1)
    Nu, deloc (0)

    8. M-am simţit tristă şi nefericită
    Da, în majoritatea timpului (3)
    Da, destul de frecvent (2)
    Nu prea des (1)
    Nu, deloc (0)

    9. Am fost atât de nefericită încât am plâns
    Da, în majoritatea timpului (3)
    Da, destul de des (2)
    Numai ocazional (1)
    Nu, deloc (0)

    10. Mi-a trecut prin minte să îmi fac rău sau să mă pedepsesc
    Da, adesea (3)
    Uneori (2)
    Foarte rar (1)
    Niciodată (0)
    Un scor final (obţinut prin însumarea punctelor obţinute la fiecare întrebare) mai mare de 12-13 puncte indică posibilitatea unei tulburări depresive de intensitate variabilă. Este foarte important să consultaţi un specialist!